Verbul

Oricate diferente ar fi intre limba turca si limba latina sau germana, gasim si aici verbul situat, in cele mai multe cazuri, la finalul propozitiei.

Forma pe care o gasim in dictionar este infinitivul, care in turca apare marcat prin 2 sufixe: -mak sau -mek, conform Regulii armoniei vocalice – Sufix de tip (a) (vezi tabelul).

bakmak a privi, a vedea
yürümek a (se) plimba
istemek a placea
almak a lua
konuşmak a vorbi
öğretmek a preda
söylemek a spune
görmek a vedea
oturmak a sta
gülmek a zambi
yüzmek a innota
çalışmak a munci
yazmak a scrie

Indepartand marca infinitivului -mak/-mek, se obtine radacina verbului, careia i se adauga sufixele necesare pentru a obtine diversele timpuri, forma negativa sau interogativa. Aceste sufixe se vor adauga intr-o ordine specifica si conform, desigur, Regulii armoniei vocalice, in cele mai multe cazuri, fiind sufixe de Tip (b).

öpmek > öp- (a saruta)
mak > aç- (a deschide, a porni)

Din ce am gasit eu prin resursele online, sunt peste 20 de timpuri (sursa) ale verbului, unele mai des utilizate, altele mai rar, ca in orice limba… Ce e cu adevarat surpizantor pentru mine, ca roman care a incercat sa explice conjugarea verbelor personelor straine, e ca in turca conjugarea este foarte regulata. Ba chiar sunt programe online sau soft-uri ce pot fi descarcate si care sa conjuge un anumit verb.

3 gânduri despre &8222;Verbul&8221;

Parerea ta:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s